Archive for Mai, 2009


Reclama!

Pai vine cam asa…Un nene scoate nasul din multime si vine cu o oferta : iti alegi o poza in care tu esti mandru nevoie mare de tine, omul se chinuie ~ 2 ore sa realizeze un desen dupa model, platesti o suma (pentru detalii, mail-ul il gasiti mai jos) si toata lumea e fericita, right ?

Ca sa va faceti o idee : http://fac-portrete.hi5.com

Mail: Vlad, facportrete@yahoo.com

Bafta!

CostinestiCa tot omul care se respecta, se poate spune ca am ales sa petrec un weekend (pre-prelungit) la mare, plecand joi dimineata la Costinesti. Drumul a fost plictisitor as always, aparand un bonus de data aceasta: unchiul meu s-a jucat cu navigatorul si a vrut sa vada pe ce drum ne indica vocea aia tampa sa mergem. Rezultatul a fost o alergare prin Bucuresti de colo-colo, roboata incercand din rasputeri sa ne faca sa ajungem la centura, ceea ce ar fi insemnat o mare pierdere de timp si nervi. Asa ca, de parca partea de la intrarea in Bucuresti dinspre Pitesti pana la iesirea din MiIitari n-ar fi fost de ajuns, cu toate semafoarele lor, mersul bara la bara cu toti nebunii care puneau frana cand ti-era lumea draga si oameni picati din cer care sareau in fata masinii crezand ca cea mai mare grija a noastra era sa avem grija sa nu ii facem afis pe asfalt, a trebuit sa mai si ocolim jumatate din infecta capitala a Romaniei. Dar sunt lucruri mai importante, ca momentul cand am ajuns in fata casei si totul s-a uitat. „Acasa” cu toate ale ei, au ramas acolo sau s-au pierdut pe drum.
 Dupa ce mi-am pus frumos bagajele la locul lor, am facut patul si am aerisit camera, am cercetat imprejurimile. Nu prea erau multe schimbate, in schiiiiiiimb…in curte, in spatele casei, era o pisica moarta. Langa gard, in afara curtii, alte vietuitoare decedate: un caine si un arici. Ei nu reprezentau o problema atat de mare, pisica in schimb aflandu-se in curte. Nu a vrut nimeni sa ma ajute sa scap de bietul animal aflat in putrefactie, asa ca am preluat sarcina de una singura. Am luat doi saci pentru gunoi, pungi in maini si m-am intors la pisica. Cred ca 5 minute m-am invartit pe langa hoit incercand sa imi dau seama cum sa il pun in sac. Era o treaba chiar puturoasa, judecand si dupa miros. M-am asigurat ca pungile imi acoperau perfect mainile si ca nu voi avea parte de vreun contact (prea) direct cu hoitul. Incercam sa imi imaginez ca nu urma sa pun mana pe ceva care o data a fost un animal frumos si pe care l-as fi mangaiat cu placere, dar metoda nu prea mergea, avand parca impresia ca se va trezi cand il voi atinge si va sari pe mine. Partea ingrozitoare a venit cand am atins hoitul, chiar strangandu-l. Il prinsesem de gat si era o amestecatura de moale-tare de am crezut ca imi scuip stomacul acolo! I-am dat drumul si m-am dat inapoi incercand sa imi reprim sentimentul de voma. Chestia in sine avansase intr-un mod ciudat, simteam ca si cum ar fi fost datoria mea sa iau pisica de acolo. Revenind la invartitul pe langa animal, am gasit metoda perfecta. Am aranjat sacul, am prins pisica de coada fara sa ma mai gandesc la altceva, am aruncat-o in sac, l-am inchis si l-am dus departe. Treaba era rezolvata. Scapasem de cadavrul acela imputit. Pe durata intregului proces de dezinfectare, nu puteam sa ma gandesc decat la foarte multe prostii. Prostii pe care as prefera totusi sa le pastrez pentru mine.
 In rest, a fost frumos la mare. Tineretului a ramas acelasi chiar daca s-a mai micsorat, in White Horse n-am ajuns ca n-am avut cu cine, Ring-ul la fel de ciudatel (platesti 200 de mii intrarea si de fiecare data cand te duci la baie ii mai dai unuia 10 mii ca sa te lase sa intri), gogoselele alea mici cu ciocolata sunt la fel de bune, pitzipoance si cocalari din ce in ce mai multi. Mi-am pus osul la treaba ‘coafand’ tufisurile din curte, iar ai mei nu au carait ca plecam pe intuneric si ma intorceam pe lumina.
 Va pup!